Între tăcere și cuvânt

Părerile cititorilor.

  •  O carte excepțională, bogată din toate punctele de vedere.  Conturarea cuvintelor, alese cu atâta dibăcie, sunt expuse pe o paletă larg colorată, pline de înțelesuri și înțelepciune dumnezeiască. Pentru cine se regăsește in ea, cartea, va avea un puternic impact emoțional. Naratorul, prin propriile-i experiențe dobândite încă din fragedă copilărie,  te face sa-i fi mai aproape, sa îți dorești sa-l cunoști mai bine și să guști împreună cu el bogăția și măreția lui Dumnezeu. „Între tăcere și cuvânt” te face să ai o altfel de părtășie și o nouă experiență cu Dumnezeu. Pe înțelesul și pe limbajul oricărui cititor. Aș fi vrut să mai fie, să tot fie, dar s-a terminat lăsând în urma sentimentul că sigur va urma o continuare. Cu stima si respect Lidia Duma(Petrila)
  • Ca unul care iubesc mult cartea, și care mi-am rezervat  o camera destul de mare, un perete de 6 metri pe 3 înălțime plin de cărți … am găsit un loc și pentru cartea aceasta. Am pretenții când citesc o carte! Cartea aceasta vreau sa o păstrez pentru că merită din pricina profunzimii ei. Multe pasaje din cartea aceasta m-au frapat. Sunt mândru în Domnul că avem oameni printre noi, contemporani nouă, care sunt folosiți de Dumnezeu printr-un astfel de dar. Cartea cuprinde îndemnuri pentru membri simpli ai bisericii cât și pentru membri mari ai bisericii. Fiecare capitol te îndreaptă spre Scriptură, spre Cuvântul lui Dumnezeu. Cap. 8 a fost ca un șoc pentru mine, o adevărată provocare. M-am oprit și înghițeam noduri în timp ce citeam aceste rânduri, Iulia. Te simți vestejit în mijlocul slujirii?… A trebuit să mă opresc în timp ce citeam, aceste gânduri și am zis: Doamne aș vrea să știu dacă sunt un pom ce-și dă rodul la vremea lui sau fac doar umbră pământului? Există rod în urma slujirii mele sau am doar frunze? Îți mulțumesc pentru provocarea aceasta, Iulia! Ai dreptate când scrii despre noi toți, păstorii și slujitorii, că de prea multe ori să ne dea bine, să ieșim bine cu predicile noastre, uităm să conturăm cât mai frumos, mai armonios și mai plăcut numele scump al Domnului Isus Hristos. Provocați de Iulia, și cartea ei, Dumnezeu vrea să facă o trezire spirituală în generația noastră. Să ne întoarcem la Evanghelie! Dumnezeu ne-a dat Scripturile ca să creștem, cu ele trebuie să ne hrănim în fiecare zi. Pentru creșterea noastră spirituală nu avem nevoie de nimic altceva, doar de Cuvântul lui Dumnezeu. Joel Rotariu / Președintele Cultului pe Austria.
  • În cartea Între tăcere și cuvânt este conturat cel mai frumos Nume, și cea mai frumoasă Carte.
  • ”Între tăcere și cuvânt” este cartea mică ce îndreaptă privirile spre Cartea mare. 
  • Măcar că sunt slujitor de peste 30 de ani, cartea Între tăcere și cuvânt m-a mișcat până la lacrimi. 
  • ,,Între tăcere și cuvânt” este foarte ușor de citit, are un mesaj profund, dar totodată ușor de digerat și de aplicat în viața cititorului. Conținutul ei m-a pus la test și m-a încurajat să trăiesc înțelept în fiecare zi, renunțând  la  cuvintele mele și lăsând ca Duhul Sfânt mă inunde cu prezența Sa. Iulia  Blaga, prin trăirile  ei cu Dumnezeu, ne dovedește nouă tuturor, cum să  ne apropiam mai mult de  Dumnezeul nostru. ,,Arta tăcerii se învață  prin profunzimea Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde  Dumnezeu  se coboară  și  îți  aude plânsul inimii zdrobite!”(Cu multă  dragoste  și  prețuire Dorina Zimbru- editoarea revistei Persida)
  • Un impact bun.  Se simte prezența Creatorului de cuvinte. Domnul să deschidă inimi, cartea să fie citită, iar tu să poți să îți îndeplinești misiunea. Voichița Țurcaș 
  • Foarte frumoasă cartea. Mă regăsesc în unele situații exact așa cum le-ai descris în carte. Dumnezeu să dea înțelepciune și lumină când citim Cuvântul Lui și chiar și atunci când citim alte cărți pentru zidire. Claudia Radu 
  • Toată inima ți-ai pus-o în cartea aceasta. Adică, aproape toată inima. Mi-au dat lacrimile, sincer. Eunice Crețu 
  • Între tăcere și cuvânt este o carte atât de profundă. Mi-ar părea foarte rău să te oprești din scris. Nu lăsa oamenii să te descurajeze! Unii nu sunt capabili să înțeleagă o dimensiune mai înaltă a realității pe care o trăim. Ai un dar fain, unic, și recunosc că dacă aș încerca să scriu ca tine, nu aș putea. Ionathan 
  • Superbă cartea, Iulia dragă. Mai am câteva capitole de citit. M-am regăsit în luptele tale și mi-am dat seama că încă nu știu că pun stăvilar gurii mele. Cartea Între tăcere și cuvânt mi-a dat de gândit mult. Sper să nu te oprești doar la o singură carte. Andra Ruben -Italia 
  • Te felicit pentru carte, e nemaipomenită! Foarte ziditoare! Mi-a plăcut tare mult și sper să mai scrii pentru că scrii bine. Se merită. Domnul să te inspire și să te binecuvânteze. Terezia Stefan – Belgia 
  • Sunt uimită de talentul tău. Domnul te-a binecuvântat cu așa cuvinte pătrunzătoare care mă vor face mult să meditez și sa îmi pun în ordine inima. Sunt sigură că Domnul va mângâia, va întări și va ridica multe inimii prin cuvintele scrise. Simt că toate acestea vin dintr -o inimă zdrobită si prelucrată de El! Doar așa, stând și ascultând vocea Lui, vom putea înțelege De ce -urile din viată!!! Domnul mi-a vorbit și mi-a dăruit și lacrimi, dar sunt de pace și bucurie in El! ( Alina Pavel- Austria) 
  • Ce minunat ai scris, Julia!❤️ Și cât de adevărat! Am parcurs prima parte a cărții in câteva ore, am subliniat, am citit și recitit câteva alineate de multe ori, ca sa îmi intre in minte, printre care si acesta despre suferință… M-ai captat cu forma ta de a scrie, atât de profund si totodată atât de explicit, ca să înțeleagă toți ce impact au puterea cuvintelor noastre. Capitolul 3, un capitol atât de deosebit, încă îl am in minte. Cât de frumos ai scris. Deseară urmează a doua parte a cărții, abia aștept!🤗 Doroteea a citit cartea înaintea mea. Fii binecuvântata Julia, ne-ai îmbogățit cu această carte plină de har, sfaturi și emoții. ( Alina Istrate- Austria) 
  • Mi-a plăcut enorm de mult cartea, m-am regăsit în gândurile tale așezate între pagini. Sunt lucruri esențiale la care am meditat și eu de multe ori. „Între tăcere și cuvânt” m-a încurajat în încercările pe care le am in viața de zi cu zi. Citind „Între tăcere și cuvânt” mi-am dat seama că uneori trebuie  pur și simplu să ne oprim și să medităm la tot, exact cum spuneai și tu. Trebuie să așteptăm în tăcere un cuvânt din partea Domnului. Cu  siguranță ne va răspunde la momentul potrivit. Ori prin Cuvântul Lui, ori trimițând o persoană la noi, poate chiar ascultând o predica. Important este să așteptăm ca El să ne vorbească. (Magda Costea- Oradea)

Slava e a Sa. !!

În slujba Lui

Iulia Blaga

10 gânduri despre „Între tăcere și cuvânt

  1. Am inceput aceasta carte cu mare interes pentru ca titlul este unul care rasuna in mintea mea de mult timp. Unde este limita? Când sa vorbești, când sa taci și cu ce atitudine sa o faci. Limbajul cărții mi-a atras foarte mult atenția. Mult talent si profesionalism, dar mai ales experienta cu Dumnezeu unică. O carte plină de cuvinte valoroase pe care le-am strâns in inima mea.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dragă Iulia,
    Am plâns efectiv când am citit cartea ta și cred că și tu ai plâns când ai scris anumite pasaje ! M-am regăsit aproape în fiecare capitol. Ți-ai deschis toată inima și ai dat voie cititorilor să privească în adâncul ei. Dumnezeu să folosească aceasta carte spre transformare.

    Apreciază

  3. „Între tăcere şi cuvănt” o carte deosebită si profundă în puterea Cuvăntului. Multumesc ca impartasesti viata, durerile, gandurile, experientele tale si mesajul primit din partea Celui cel mai frumos nume, cu noi. Dumnezeu ti-a daruit un dar special, de care profitam si noi cititorii. Mi-ai adus o bucurie in acelaş timp si mai intarit prin cuvintele scrise. Imi place foarte mult ca in tot ce-ai scris, ai argumentat cu versete biblice si au primit o putere profunda. Ai descris asa frumos valoare esentială a vieții noastre, de Tatăl care ne-a ales, de Isus care s-a jertfit si de Duhul Sfănt care ne ajută si ne indruma spre voia Tatălui. Fiecare rănd l-am citit cu drag si pasiune. Domnul sa te binecuvinteze si să te foloseasca in lucrare incontinuare!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc pentru gândurile frumoase, Monica. Am înțeles târziu că darurile așezate de Dumnezeu în noi nu sunt pentru zidirea noastră, măcar că Dumnezeu ne întărește și pe noi prin ele. Darurile primite sunt pentru zidirea și îmbărbătarea celor din jur.🥰🤗

      Apreciază

  4. Între tăcere și cuvânt e sufletul pe-acest pământ,
    Căci prin cuvânt el se hrănește iar în tăcere se-odihnește.
    Cuvântul când S-a întrupat, mult prin tăcere a lucrat…
    De vrei să schimbi în cer „pământul”, tăcând la timp sporești cuvântul.

    O carte plină de suflet ! o carte care mi-a făcut sufletul să vibreze și ochii să lăcrimeze. E atât de frumos atunci când deschizi o carte și găsești printre paginile ei o oglindă pentru sufletul tău, o mângâiere pentru inima ta și o îmbărbătare pentru cugetul tău. E atât de minunat să afli încă o dată că nu ești singur, că mai sunt și alții care iubesc și cunosc valoarea cuvintelor, conștienți în același timp de amprenta deosebita a tăcerii „spuse” la momentul potrivit.

    Sunt onorată să cunosc un om ca tine, Iulia Blaga! să te pot avea mai aproape decât pe un scriitor oarecare, pe care îl citesc și în ale cărui scriei mă regăsesc. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine și harul care ți l-a dat, de a așeza în aceste pagini atâta suflet, atâta gingășie, atâta viață !

    Fii pe deplin binecuvântată și..la cât mai multe cărți înainte ! Aștept cu nerăbdare 🙂

    Cu multa prețuire pentru omul frumos și scriitorul plin de suflet ce ești,

    Daniela :*

    Apreciat de 1 persoană

    1. Daniela, chiar m-ai lăsat fără cuvinte.🙈 Dacă tu ai lăcrimat când ai citit cartea, eu am lăcrimat citind cuvintele tale atât de profunde. În mod special poezia. Extraordinar. Și eu mă bucur că te cunosc. Am așa multe de învățat de la tine.🥰

      Te prețuiesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Capitolul 10… străpungător. Cea mai mare slăbiciune a amvoanelor post-moderniste constă în aceea că predicatorii ne vorbesc mai mult despre ei, oameni și întâmplări, ci aproape deloc despre Isus. Dacă pentru credința noastră Isus nu este suficient, ce ar putea adăuga filozofia lumii acesteia pentru a o desăvârșii? … Dumnezeu să te inspire și pe mai departe.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pentru bărbați capitolul 10 a fost probabil cel mai provocator. Pentru mine personal, fiecare capitol în parte. Și acum când citesc, nu consider că sunt cuvintele mele, ci le iau ca pe un sfat venit din partea unui prieten.

      Apreciază

Lasă un comentariu