Tată nu voia Mea, ci a Ta!
Într-o lume în care „Fac ce vreau, ce-ți pasă ție” a ajuns o virtute, mă întreb cum putem noi oare să ne însușim învățăturile și principiile Domnului Isus? Nu este tot una să cânți și să vorbești despre voia Sa, sau să o accepți cu toată inima ta. Voia Sa poate fi dureroasă. Uneori voia Sa lasă în urmă o mamă singură cu șase copii, alteori voia Sa lasă un cancer în fază terminală, un copil cu handicap, o boală incurabilă… Voia Sa poate mâhni și întrista sufletul. Când Domnul Isus S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”, (Matei 26:39) credeți că a fost o rugăciune ușoară, făcută în pripă? Domnul Isus s-a rugat și apoi a trăit în propriul Său trup și suflet voia lui Dumnezeu. Ca să poți avea gândul acesta în inima ta, trebuie să ai o relație specială cu Dumnezeu. Să-L iubești cu toată suflarea ta, conștient că ceea ce ar alege El pentru tine este cel mai bine. Să te abandonezi cu totul în brațul Său, ca un copil mic ce se aruncă în gol, încrezător că tatăl său biologic îl va prinde.
Încă de mici copiii suntem învățați să acceptăm voia lui Dumnezeu, dar oare înțelegem noi ceea ce ne rugăm. Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Când ne gândim la cer, ne place să ne imaginăm mulțimi de îngeri și ființe cerești ce au fost create spre glorificarea lui Dumnezeu. În unitate, ființele angelice create de El fac voia lui Dumnezeu în ceruri. Atunci când ne rugăm facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ, noi dorim ca pământul să devină cer, iar noi toți să fim precum ființele angelice. Dar asta să înseamnă oare Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ?
Eu Îl vreau pe Isus și voia Sa cu orice preț. Tu?!
… Poate fi prețul respingerii, al abandonării, al marginalizării, al înjosirii și al defăimării pus alături de slava viitoare care are să vină? …
Îl vreau pe Isus și voia Sa într-o lume lipsită de sens, bun simț și principii morale.
Îl vreau pe Isus și voia Sa când nu înțeleg în mod conștient ce se petrece în jurul meu, în sufletul meu și în inima mea.
Îl vreau pe Isus și voia Sa în orice loc și orice vreme, și nu mă voi rușina de Numele Său Sfânt.
Îl vreau pe Isus și voia Sa acum și aici. El știe cel mai bine de ce are sufletul meu nevoie.
Fragment din cartea:
Regândește! Gândirea dictează trăirea.
