Cu ramurile rupte

Tu știi că ai fost creat pentru a face rod, dar trebuie, totuși, să admiți că, fiecare pom are un timp de rodire și un timp de odihnă. Un timp de curățare și un timp de înflorire. De ce vrei să rodești și atunci când Grădinarul spune: ”e timpul să te curăț”? De ce vrei să rodești atunci când Grădinarul strigă: ”ai nevoie de propte, altfel te vei prăbuși cu rod cu tot!?”.

În pomicultură, există o tehnică numită: „Tehnica celor trei tăieri”, iar metoda aceasta este folosită pentru a stimula rodirea pomilor fructiferi. Timp de trei luni, se efectuează câte o tăiere la nivelul ramurilor pentru ca arborele să ”reînvie” din punct de vedere al vegetației și al recoltei viitoare. Cu ajutorul unei foarfece se scurtează ramurile pomului cu 10-15 centimetri. După această tăiere, peste o lună vor apărea lăstari noi pe ramurile respective,  Ramurile se vor ramifica. A doua lună, fiecare ramură nouă trebuie tăiat încă o dată. Și, într-un final, a treia lună se repetă iar tăierea.  … 

Și pe plan spiritual lucrurile stau la fel. Dumnezeu ne taie crengile uscate pentru a rodi din belșug. Dumnezeu ne amputează crengile lipsite de viață pentru a le ramifica și pentru a stimula rodirea. Asta face El, multiplică. Orice mlădiță care aduce rod este curățată ca să aducă și mai mult rod. 

Am avut harul de vedea câteva livezi cu pomi fructiferi și să admir în adevăratul sens al cuvântului munca pomicultorului. Orice ispravnic bun se îngrijește de livada sa și nu se îngrijește la un nivel general, ci mai degrabă individual. Pomii sunt tăiați, curățați și aranjați individual, iar atunci când pomul este atât de bogat, încât crengile mustesc de rod, ispravnicul bun are grijă să ofere pomului condițiile prielnice pentru a se bucura de rod pe deplin. Mi se pare dezolantă imaginea unui pom plin de rod, dar cu crengile rupte. Îmi comunică atât de multe … și mă întreb: Cum este posibil ca pomul cu cele mai multe roade să fie lăsat de izbeliște, cu crengile rupte? … 

Tabloul prezentat mai sus, nu este nimic altceva decât imagina emblematică a slujitorilor din zilele noastre. O oră aici, o oră acolo, o zi aici, o zi acolo, un ceas aici, un ceas acolo … astăzi trebuie înlocuit un cântăreț, mâine un predicator, cineva are nevoie de mașina ta, altul are nevoie de timpul tău, un altul de resursele tale… Și alergi și într-o parte și în alta, te consumi, te simți epuizat, sleit și secătuit de vlagă.. Sub povara rodului bogat ramurile tale încep să sângereze și se rup… 

Ruperea doare…

Tăierea doare…

Frângerea doare… 

Nu e nimic mai dureros decât să cazi sub povara roadelor tale și să nu fie nimeni lângă tine care să-ți proptească crengile. Ai fost mereu o resursă pentru ceilalți, roadele tale au fost plăcute la privit și bune la gust, iar acum, când ai căzut la pământ cu roade cu tot, cei mai mulți se grăbesc să-ți pună etichete în loc să-ți proptească crengile rupte. 

Cât de sfâșietor îmi pare acest tablou; un pom culcat la pământ, aproape dezrădăcinat, dar plin de rod…. și e normal să urlu în mine și să mă întreb: Unde sunt brațele ce susțin? Unde sunt proptele când ai nevoie de ele? Prea mulți și-au ascuțit securea pentru a dezrădăcina și prea mulți joacă rolul Grădinarului tăind crengile în mod firesc, neconștienți de faptul că, tăierea în sezonul nefavorabil va ofili pomul cu totul. 

Fotografie de Kat Smith pe Pexels.com

Tu știi că ai fost creat pentru a face rod, dar trebuie, totuși, să admiți că, fiecare pom are un timp de rodire și un timp de odihnă. Un timp de curățare și un timp de înflorire. De ce vrei să rodești și atunci când Grădinarul spune: ”e timpul să te curăț”? De ce vrei să rodești atunci când Grădinarul strigă: ”ai nevoie de propte, altfel te vei prăbuși cu rod cu tot!”.          

Lasă un comentariu