A existat o perioadă în viața mea în care am fost prietenă foarte bună cu nemulțumirea. Nici măcar nu îmi dau seama cum am ajuns să ne împrietenim. Copil fiind, am acceptat-o fără să am mustrări de conștiință. M-am trezit deodată încolțită și urmărită de ea pe toate aleile vieții mele. Era nedespărțită de mine, precum umbra de trupul meu. O luam cu mine la școală, la biserică, acasă, aproape pretutindeni. Atributele și funcțiile nemulțumirii au pus în scurtă vreme stăpânire pe mine și au început să mă transforme. Eram nemulțumită de familia mea, de profesorii mei, de colegii mei, de sistemul de învățământ, de vreme, de viață, de orașul în care m-am născut, de țara în care trăiam și de o grămadă de persoane, situații, evenimente și aspecte ale vieții. Nemulțumirea mă împingea spre o fantasmă, ce pe vremea aceea îmi părea reală și tangibilă. Înțelepții veacului acestuia numesc ceva-ul acesta perfecționism. Am ajuns mai târziu să constat că această căutare este zadarnică. Datorită nemulțumirii am ajuns să caut ceva inexistent. Căutam familia perfectă, profesorii perfecți, notele perfecte, prietenii perfecți, biserica perfectă, mediul perfect… Trebuie să recunosc că aceste căutări nu au fost lungi, dar au fost obositoare și dureroase.
Nu îmi aduc aminte cu exactitate când am detectat stricăciunea nemulțumirii și când am început să lucrez cu adevărat la partea de nemulțumire. Dacă stau să mă gândesc mai bine nici măcar nu am fost eu cea care a început procesul schimbării. Toate aplauzele și laudele sunt îndreptate spre Duhul Sfânt. În cazul meu, procesul nu a fost unul scurt și nici acum nu pot spune că este pe deplin încheiat. Duhul Sfânt găsește și acum crengi uscate, le taie cu grijă și aplică tratamentul corect pentru ca acel crengi lipsite de viață să înmugurească.
Recunoștința este strategia prin care Duhul Sfânt mi-a deschis ochii să văd frumusețea din oameni, locuri și împrejurări, și să devin mulțumitoare pentru lucrurile, situațiile și oamenii imperfecți ca mine. Mai trec uneori prin deșertul nemulțumirii și poate Dumnezeu îngăduie acest lucru tocmai pentru a-mi aduce aminte că, nemulțumirea nu este nimic altceva decât o altă față ascunsă a mândriei.
Anii mei secetoși și lipsiți de rod m-au învățat că există două mari categorii de nemulțumire: Nemulțumirea care destramă și nemulțumirea care zidește.
1.Nemulțumirea care destramă. Un proverb românesc spune că „așchia nu sare departe de trup.” Ei bine, ce are asta de-a face cu nemulțumirea? Multe, aș spune eu. Nemulțumirea este o boală generațională. Fiecare individ în parte o moștenește în familie. Am devenit nemulțumitori pentru că trăim într-un mediu otrăvitor. Suntem înconjurați de familii nemulțumite, de colegi și șefi nemulțumiți, de pastori și lideri nemulțumiți și aproape e ceva la ordinea zilei să fii nemulțumit. Nemulțumirea poate avea multe izvoare din care să te adapi, chiar inconștient. Identifică sursele nemulțumirii și ocupă-te personal de ele. „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie,( 2 Timotei 3:1)” S-au strecurat printre noi oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare tot ce este sfânt „ei sunt niște cârtitori, nemulțumitori cu soarta lor, gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig.( Iuda 1:16)”
Nemulțumirea este o atitudine păcătoasă care duce la murmur și cârtire. Atunci când cârtim și ne arătăm nemulțumirea ne simțim eliberați de sentimentele negative și frustrante, de aceea este atât de greu să-ți refulezi aceste sentimente. Cu toate acestea, Dumnezeu se întristează, ba chiar se mânie atunci când copiii săi cârtesc. Exod, Numeri și Iosua sunt pline de pasaje în care poporul Israel cârtește, iar Dumnezeu i-a măsuri. Când cârtirile au fost îndreptate spre Aron și Moise, Domnul s-a aprins de mânie și a vorbit lui Moise: „Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări și-i voi topi într-o clipă! (Numeri:16:45a)” Mai bine de paisprezece mii de suflete mor în acea zi, afară de cei ce muriseră deja din pricina lui Core. Aron, la porunca lui Moise, aleargă și face ispășirea pentru norod, iar urgia Domnului încetează. În Numeri capitolul 11 ne este prezentat un alt tablou în care poporul lui Israel cârtește. De data aceasta împotriva Domnului, iar focul lui Dumnezeu nimicește o parte din tabără. „Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberei. (Numeri 11:1)”
În cele două exemple amintite mai sus observăm două cazuri tipice de nemulțumire. Nemulțumire față de oameni și nemulțumire față de Dumnezeu. Atât în primul, cât și în al doilea exemplu, mânia lui Dumnezeu a izbucnit în popor și multe suflete și-au găsit sfârșitul.
2.Nemulțumirea care zidește. Nemulțumirea care are de-a face cu starea noastră spirituală este singura nemulțumire care are voie să ne însoțească în drumul nostru spre cer. Dacă ai obiceiul să neglijezi timpul de părtășie cu Dumnezeu, cu frații și cu familia fii trist și nemulțumit de tine. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moarte.” (2 Corinteni 7:10)
Complexitatea vieții moderne este copleșitoare, schimbările sunt dificile, iar nivelul de nemulțumire vizavi de viața spirituală este scăzut. Mulți știu că nu sunt bine, dar nu își permit luxul acesta de a fi nemulțumiți de viața spirituală. Au deja destule nemulțumiri legate de sistemul în care trăiesc, de ritmul alert al vieții, de ce să mai adauge încă o nemulțumire pe lista lor? Secretul se află tocmai în acest pasaj. Noi suntem nemulțumiți față de lucrurile valoroase și mulțumiți cu lucrurile trecătoare. Aici este o problemă de inversare a priorităților.
Te trezești dimineața într-o stare de alertă. Nu ai reușită să dormi aproape deloc, iar acum te grăbești să iei micul dejun și să țâșnești pe ușă ca să ajungi la lucru. Ajungi la lucru și ești năucit. Bineînțeles că nu îți place acest sentiment. Ești irascibil, răbufnești din orice nimic și îți este greu să recunoști că toate aceste lucruri se întâmplă datorită faptului că ai pierdut legătura cu Dumnezeu. Îți concentrezi toată atenția pe sarcinile multiple ce trebuie duse la bun sfârșit și uiți că Dumnezeu te-a așezat în acel loc cu un scop. Ești nemulțumit de starea ta, de locul de muncă, de tot ce te înconjoară și nici măcar nu realizezi că singura ta nemulțumire are de fapt de-a face cu starea ta spirituală. Când reușești într-un final să te dezmeticești, realizezi că lipsa de Dumnezeu, generează cea mai mare nemulțumire. În acest caz nu îți rămâne altceva de făcut decât să îți întorci privirile spre cruce.
După cum spuneam mai sus: noi suntem nemulțumiți față de lucrurile valoroase și mulțumiți cu lucrurile trecătoare. După ce vom schimba ordinea priorităților, lucrurile se vor așeza de la sine. Dacă suntem sincer cu noi înșine vom observa că fiecare dintre noi resimte o nemulțumire față starea sa spirituală și locul unde își dorește să fie. Avem acest sentiment pentru că Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi, iar în calitate de fiice și fii de Rege, dorim să ne asemănăm tot mai mult cu Tatăl nostru, Regele. Să nu te întristezi dacă ai sentimente de nemulțumire legate de viața ta spirituală, din contră, fii bucuros pentru că această nemulțumire are menirea să te îndrepte spre o cale mai înălțătoare, spre o experiență unică cu Dumnezeu. Primul pas spre ieșirea din zona de confort este nemulțumirea spirituală.
Fragment din cartea ”Regândește. Gândirea dirijează trăirea.”
Despre viață și suflet. 