Dacă vrei să fii bogat, nu îți uita sufeltul sărac! – Ernest Hemingway
În puținii mei ani, adunați snop cu snop, am conștientizat că sărac nu este omul care nu are bani în bancă, ci acela a cărui suflet este gol și lipsit de iubire. Cu cât adunăm mai multe lucruri cu atât devenim mai săraci și flămânzi după iubire. Scriu aceste rânduri ca una care am cunoscut fețele sărăciei, atât sărăcia fizică, cât și cea spirituală și sufletească. Totuși, cea mai grea și apăsătoare este sărăcia din suflet.
Suntem săraci în suflet…
- pentru că, deși avem Cuvântul vieții, nu îl citim și prea puțin ne mai dăm silința să-l împlinim;
- pentru că vorbim și cântăm despre iubire, dar inimile ne rămân la fel de reci și împietrite;
- pentru că avem pace superficială în comunitățile din care facem parte, dar purtăm războaie în inimile noastre;
- pentru că ne purtăm măștile zâmbitoare pe față în timp ce în suflet se ascunde cenușă și scrum;
- pentru că plângem după lucrurile pierdute și relațiile frânte, uitând să ne bucurăm de ceea ce avem;
- avem familii, dar nu ne facem timp să petrecem momente prețioase împreună;
- avem lacrimi, dar nu mai plângem împreună cu cei ce plâng;
- …suntem săraci de Dumnezeu..
Cea mai sfâșietoare sărăcie este lipsa de Dumnezeu. Și nu, nu e vina Lui, e alegerea noastră. Alegem de bună voie să trăim săraci și lipsiți. Când El este gata să ne ofere cerul, noi ne mulțumim cu un pumn de țărână. Când El vrea să ne ofere veșnicia, ne mulțumim cu o clipă. Când El ne oferă pacea, noi ne mulțumim cu îngrijorarea.
Aproape că aș putea trece scurt cu vederea golul, lipsa și ruptura din suflete, dacă acestora nu li s-ar adăuga amnezia. Oamenii cu sufletul sărac suferă de amnezie spirituală. Uită mereu binele, frumosul, pacea și armonia, înlocuindu-le cu frustrare, amărăciune și nemulțumire.
Mi-e dor de oamenii cu sufletele pline. Mi-e dor de cei ce știu să fie recunoscători, de cei care nu se vaită tot timpul, de cei ce știu să ofere, nu doar să pretindă, de cei ce știu să asculte, nu doar să vorbească. Mi-e dor de normalitate, de plinătate, de simplitate. Mie dor de prietenii sinceri cu care am plâns, am râs și am mers la pas împreună prin deșertul arid, dar și prin belșugul de binecuvântări.
… mi-e dor de Dumnezeu.
Haideți să ne îmbrăcăm sufeltele cu armonia florilor de mai. Să lăsăm poezia să curgă ca picurii din fagurul de miere. Să împletim cuvintele în cununi de flori alesse și să adunăm parfumul trandafirilor zdrobiți. Haideți să adunăm în suflete zâmbete și raze de soare pentru a le putea lua cu noi în cer.
Nu îți lăsa sufletul sărac și jefuit, umple-l cu Dumnezeu.
Despre viață și suflet. 