Undeva, într-o lume nevăzută cu ochii aceștia de carne se afla un atelier. Nu este unul obișnuit, cu unelte și mașini zgomotoase, ci un loc unde sufletele sunt modelate, sculptate și finisate de degetul lui Dumnezeu. El este Meșterul priceput, cu mâini delicate și ochi ageri, care știe exact cum să folosească dalta și ciocanul. Unele lovituri sunt blânde, ca o adiere de vânt, și atunci sufletul se deschide ca o floare de magnolie, dezvăluind frumusețea ascunsă în interior. Alte lovituri sunt puternice, ca o furtună, și sufletul este zguduit din temelii, dar chiar și în acele momente, Meșterul știe ce să facă.
Fiecare durere, fiecare bucurie, fiecare lacrimă și fiecare zâmbet sunt unelte în mâinile Lui amprentate de iubire. Tristețea șlefuiește colțurile aspre, făcându-ne mai înțelegători și mai empatici. Bucuria ne luminează interiorul, făcându-ne să strălucim ca niște diamante. Iubirea este cea mai prețioasă unealtă, o culoare vibrantă care pictează sufletele cu nuanțe de compasiune, bunătate și acceptare. Fiecare act de iubire este o pensulă fină, care adăugă o nouă nuanță la opera noastră de artă. Prietenia este un ciocan puternic, care ne ajuta să ne construim ziduri de sprijin, să ne protejăm de furtunile vieții. Fiecare prieten adevărat este un meșter priceput, care ne ajuta să ne construim un adăpost sigur.
Meșterul are răbdare cu noi chiar și în acele momente în care spargem marmura în loc să o sculptăm. Ne învăță cu blândețe lecții valoroase despre pierdere și remodelare și tot El reciclează rebuturile noastre și le transformă în lucruri prețioase.
La finalul călătoriei noastre, când părăsim acest atelier, vom fi o operă de artă unică, fiecare cu propria sa frumusețe, cu propriile sale cicatrici, cu propria sa poveste.
In acest moment al vieții privesc atelierul prelucrării cu alți ochi. Nu ca pe un loc al suferinței, ci ca pe o sală de naștere, un loc al transformării și al regenerării interioare. Privesc dalta și ciocanul nu ca pe niște instrumente de tortură, ci ca pe niște extensii ale mâinilor lui Dumnezeu, care modelează cu grijă fiecare contur al sufletului meu dându-i forma cerului. Am învăța să mă bucur de fiecare lovitură, de fiecare ciob desprins, pentru că știu că fiecare dintre ele mă apropie de versiunea mea finală.
Îmbrățișez durerea, pentru că știu că este un profesor dur, dar drept, care îmi arată unde sunt punctele mele slabe și mă învață cum să le transform în puncte forte.
Uneori, când mă poticnesc în cei din jurul meu, mă silesc să îi privesc nu ca pe niște spectatori, ci ca pe niște colegi de atelier, fiecare cu propria sa operă de artă în lucru. În acest mod, apreciez frumusețea unică a fiecărui suflet. Dumnezeu prelucrează sufletele unora cu pensule fine, pline de nuanțe calde. Sufletul altora însă este sculptat cu duritate, ca piatra brută, dar care în final dă naștere unor opere masive, impunătoare. În fiecare suflet, chiar și în cel mai nefinisat, există o frumusețe aparte. Unicitatea fiecărui detaliu, imperfecțiunile ce spun o poveste, contrastele ce creează un efect dramatic.
Am învăța să am încredere în viziunea lui Dumnezeu, chiar și atunci când nu o înțeleg pe deplin. Pentru că, în cele din urmă, când opera mea de artă ca fi gata, să am convingerea 100% că am fost creată cu un scop, că am fost sculptat cu dragoste și că prin ascultare și supunere, Meșterul Ziditor a reușit să-mi dea forma cerului.
În loc să critic, aleg să apreciez.
Astăzi, în loc să judec, aleg să admir.
Despre viață și suflet. 
Un gând despre „Atelierul sufletului #1”