… Și zilele se scurg ca tușul fin pe pânza aspră a vieții mele. Sunt momente de lumină orbitoare, când fiecare detaliu al viziunii Meșterului pare să se dezvăluie cu o claritate uluitoare. În acele clipe, inima mea vibrează precum corzile unei viori Stradivarius, un ecou al iubirii nemărginite pe care o intuiesc în planul Său. Dar sunt și perioade întunecate, nopți lungi ale îndoielii, când contururile se estompează, iar sensul fiecărei lovituri de daltă pare pierdut în ceață.
În acele momente de confuzie, tentația de a mă răzvrăti este puternică. Vocea interioară șoptește întrebări ascuțite: „De ce accepți această durere? De ce nu ieși de sub șlefuirea și prelucrarea dălții și a ciocanului? Nu ar fi putut Meșterul să aleagă o cale mai ușoară?”. Dar adânc în lăuntrul meu, o scânteie aproape indescifrabilă, dar persistentă, îmi amintește de promisiunea tăcută pe care am făcut-o în ziua în care am pășit pentru prima dată în acest atelier sacru: să am încredere, chiar și atunci când logica mea limitată nu poate cuprinde imensitatea planului divin. Să mă încred chiar și atunci când nu înțeleg. Să accept chiar și atunci când sufăr și mă doare.
Am învățat să ascult nu doar loviturile puternice ale dălții, ci și șoaptele blânde ale instrumentelor fine, fiecare lovitură are un scop precis, fiecare detaliu contribuind la imaginea de ansamblu pe care doar Meșterul o poate vedea în întregime. Am observat cum alte suflete din atelier, aflate în diferite stadii de transformare, trec prin propriile lor procese unice și dureroase. Unele strălucesc deja cu o frumusețe radiantă, altele sunt încă în primele etape ale sculptării, poate chiar sângerând sub presiunea instrumentelor. Și am înțeles că fiecare dintre noi va fi prelucrat, șlefuit și remodelat după placul Stăpânului, nu după placul său.
În zgomotul tulburător uneori al atelierului, am început să aud mai des vocea Meșterului. Glasul Său nu îmi mai pare un set de instrucțiuni rigide, ci o melodie blândă care mă liniștește, o vibrație caldă care îmi încălzește sufletul, un balsam ce acoperă rănile provocate de dalta ascuțită. Am înțeles că încrederea nu înseamnă înțelegere deplină a procesului de șlefuire, ci o predare totală în mâinile iubitoare ale Celui care m-a creat și dorește în fiecare zi, prin modelare, să îmi dea forma cerului.
Și pe măsură ce timpul trece, simt cum forma mea se conturează tot mai clar, cum imperfecțiunile și rigiditatea mea sunt șlefuite cu o răbdare infinită. Am început să văd fragmente din viziunea Sa reflectate în propria mea existență și nu am putut face altceva decât să mă prăbușesc din nou sub loviturile blânde ale ciocanului, cu dorința arzătoare de a semăna mai mult cu El.
Acum, stau în pragul așteptării cu inima plină de o anticipare liniștită. Știu că au mai rămas multe retușuri și lovituri finale care vor desăvârși opera. Dar nu mai există îndoială. În fiecare fibră a ființei mele, simt certitudinea profundă că am fost creată cu un scop unic.
https://blagaiulia.blog/2025/03/28/atelierul-sufletului/
Despre viață și suflet. 