Prietenul lui Dumnezeu

Prietenia crește în dialog, nu într-un monolog. 

Acum înțeleg: adevărata noblețe a vieții nu e să fii cunoscut de oameni, ci să fii cunoscut de Dumnezeu ca „prietenul Meu”. 

Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. Și această prietenie nu se oprește la Avraam. Ea este deschisă fiecăruia dintre noi. Dumnezeu caută inimi gata să-L primească, să umble cu El și să-L lase să le modeleze viața.

A fi prieten al lui Dumnezeu înseamnă să te lași cunoscut pe deplin, să te deschizi fără mască, cu toate întrebările, slăbiciunile și dorurile tale. Prietenia Lui nu se bazează pe meritele noastre, ci pe harul Lui care ne caută, ne ridică și ne cheamă la intimitate. Atunci când Îl cauți din toată inima, în rugăciune nu mai ești doar un glas care strigă spre cer fără speranță, ci ești o inimă ascultată. În încercare nu mai ești singur, ci mergi de mână cu Cel care ți-a promis că nu te va părăsi. În bucurie nu ești doar un trecător în mulțime, ci un prieten cu care El împarte lumina și pacea Sa. Nu există onoare mai mare decât să știi că Dumnezeu te numește „prietenul Meu”. 

Acum înțeleg: adevărata noblețe a vieții nu e să fii cunoscut de oameni, ci să fii cunoscut de Dumnezeu ca „prietenul Meu”. 

Prietenia nu se naște într-o clipă, ea se construiește treptat prin timp petrecut împreună, prin sinceritate și prin dorința de a-L cunoaște. El ne cheamă la o relație vie, nu la o religie rece. 

El nu vrea doar să vorbim în rugăciune, ci și să facem liniște ca să-L auzim. Prietenia crește în dialog, nu într-un monolog. Dialogul este un schimb reciproc de idei, sentimente și vulnerabilități. Într-un dialog autentic, fiecare persoană se simte văzută, auzită și validată. Se creează un spațiu sigur în care se pot împărtăși bucuriile și se pot depune poverile, fără teama de judecată. O persoană nu se poate simți cu adevărat conectată dacă simte că vocea sa este mereu acoperită sau că preocupările sale sunt ignorate. Dumnezeu iubește să comunice cu noi, dar câți dintre noi suntem preocupați să ascultăm ce are El de spus?

Un monolog în prietenie duce, în cele din urmă, la epuizare și distanțare. Cel care vorbește constant își descarcă povara, dar nu primește nimic înapoi, în timp ce cel care ascultă se simte ca un recipient, fără posibilitatea de a-și împărtăși propria povară. Prietenia adevărată este un dans al dialogului, un ritm al împărtășirii și al ascultării. Ea se clădește pas cu pas, prin conversații sincere, întrebări deschise și răspunsuri oneste. Așa cum două fire se împletesc pentru a forma o funie rezistentă, la fel și două suflete se unesc prin firele nevăzute ale dialogului, creând o prietenie care poate rezista în fața oricărei furtuni. Dar cum ai putea dezvolta sau îmbunătății relația ta de prietenie cu Dumnezeu dacă ție nu îți pasă decât de tine? Cum ar putea Dumnezeu să te numească „prietenul Meu” dacă tu nu Îi dai voi să-ți vorbească? Când ochii ți se lipesc de propria ta strălucire, uiți că lumina nu izvorăște din tine, ci din Cel care te-a chemat din întuneric la viață. Și atunci, tot ce faci, oricât de măreț ar părea, devine un zgomot sec, un ecou gol, un chimval zăngănitor.

Prietenia cu Dumnezeu nu este un privilegiu rezervat „eroilor credinței”, ci este o chemare pentru fiecare dintre noi. Și atunci când răspundem acestei chemări, viața capătă o frumusețe pe care nicio altă relație nu o poate egala. Prietenia aceasta este pentru mine un mister: Infinitul se apleacă spre fragil, Veșnicia îmbrățișează clipa, Creatorul își deschide inima către creatura Sa. Și ce inimă nu ar fi mișcată de gândul că Dumnezeul cel fără de margini dorește să aibă comuniune cu omul? 

Este de-a dreptul copleșitor să conștientizezi că nu ești doar un nume, ci ești chemat să fii prietenul Celui ce ține timpul, universul şi cosmosul în mâna Lui. Universul Îl ascultă, îngerii Îl slăvesc, dar El alege să Se apropie de un om, să-i vorbească, să-i încredințeze taine, să-l ia de mână pe drumul credinței. 

Să fii prieten cu Dumnezeu înseamnă să porți veșnicia în suflet în fiecare zi. Să-I auzi glasul în adierea vântului, să-I simți prezența în mijlocul furtunii, să știi că El te cheamă pe nume în fiecare nouă dimineață și nu te lasă singur niciodată.