Drama emoțiilor

Despre arta de a trăi conștient

Mulți oameni nu știu cum să-și gestioneze emoțiile și, neștiind, preferă să le evite sau să le interzică. Iar ceea ce nu înțelegi, îți e teamă să nu scape de sub control. Așa se ajunge la ideea:

Mai bine nu vorbim despre asta, că nu știm cum să abordăm.

Există câteva motive profunde, culturale, istorice și teologice, pentru care în multe medii creștine tradiționale emoțiile sunt fie ignorate, fie considerate ceva suspect, ceva ce trebuie ascuns sau controlat drastic. Dar multe dintre aceste motive nu țin neapărat de credința în sine, ci de modul în care oamenii au interpretat-o de-a lungul timpului.

 Trăim într-o lume în care emoțiile ne însoțesc la fiecare pas. Ele ne colorează experiențele, ne influențează deciziile, ne schimbă direcția vieții în moduri pe care uneori nici nu le observăm. De multe ori, însă, ceea ce ar trebui să fie un ghid interior devine o povară. Asta este, de fapt, drama emoțiilor: nu faptul că le avem, ci faptul că ne lăsăm conduși orbește de ele, că nu le înțelegem, că nu le analizăm. 

A trăi conștient înseamnă să iei o pauză între stimul și reacție. Să reușești să devii conștient de ceea ce simți și să te întrebi: Ce încearcă emoția asta să-mi spună? În ultimii ani am învățat că reprimarea nu este control, este doar o amânare a inevitabilului. Emoțiile nerecunoscute se întorc, de obicei, mai puternice și mai distorsionate de aceea este esențial să le înțelegem. A trăi conștient nu înseamnă să nu simți. Din contra, înseamnă să simți cu claritate, dar să ai capacitatea aceea să faci diferența între o frică reală și o frică moștenită, între o tristețe autentică și una alimentată de poveștile pe care ni le spune mintea. Să înveți să descifrezi emoțiile fără să le transformi în șabloane rigide după care îți guvernezi viața.

Emoțiile sunt semnale care ne arată unde există nevoi neîmplinite, răni vechi, limite nestabilite sau dorințe neexprimate. Dar ele nu au obligația de a decide în locul tău. Atunci când înveți să-ți observi emoțiile fără să te identifici cu ele, apare ceva esențial: libertatea. Libertatea de a nu reacționa impulsiv. Libertatea de a nu transforma frustrarea într-o ceartă, frica într-o fugă, rușinea într-o mască. Libertatea de a rămâne tu însuți, chiar și atunci când interiorul tău este în furtună.

Antidotul dramei emoționale se numește CONȘTIENTIZARE. Ea nu șterge emoțiile, ci le pune în lumină. Iar atunci când vezi clar, nu mai ești prizonierul propriilor trăiri, ci martorul lor. Și tocmai din această poziție poți alege: cum răspunzi, ce păstrezi, ce lași să treacă. Emoțiile sunt parte din noi, dar nu ne definesc în totalitate. Iar atunci când înveți să le citești, toate devin mai puțin dramatice și mult mai pline de sens.

În multe comunități creștine, autocontrolul este considerat o virtute. Numai că, în loc să fie înțeles ca înțelegere și gestionare, el a fost adesea tradus ca suprimare. Emoțiile negative, furia, tristețea, îndoiala, frica, au fost văzute ca un semn de slăbiciune spirituală sau de lipsă de credință. Rezultatul? O cultură a tăcerii, în care oamenii ascund, nu gestionează, dar proiectează subtil îl alții ceea ce nu știu gestiona, ceea ce nu înțeleg, ceea ce reprimă. 

Emoțiile nu sunt păcate, comportamentele pot fi. Dar confuzia a fost ușor de făcut. În multe comunități s-a promovat, conștient sau nu, imaginea unui credincios mereu calm, mereu bine, mereu mulțumit, mereu „binecuvântat”. Dar acest ideal este imposibil omenește. Când oamenii cred că trebuie să pară impecabili, vor ascunde tot ce nu se potrivește cu această imagine: durere, depresie, anxietate, furie. 

Adevărul este că Biblia este plină de oameni care simt: David plânge, disperă, strigă către Dumnezeu. Iov își exprimă frustrarea și durerea. Isus însuși plânge, se înfurie în templu, simte teamă în Ghetsimani. Dar multe predici și învățături au selectat doar pasaje despre pace, bucurie și încredere, ignorând că aceste trăiri nu există fără emoțiile „dificile”. A vorbi despre emoții a ajuns, astfel, să pară lipsă de maturitate spirituală, deși Biblia arată exact contrariul. Mulți ar spune ca ne ocupăm cu nimicuri, că pierdem vremea aiurea, ca ne dam învățături după placul nostru, dar EMOȚIILE sunt reale…. 

Încă o dată, nu se vorbește despre emoții nu pentru că sunt păcătoase, ci pentru că nu știm să le stăpânim. Mulți oameni cred că a vorbi despre emoții le dă „putere”. Că dacă le recunoști, te vor domina. Dar în realitate, emoțiile ne stăpânesc exact atunci când nu vorbim despre ele. Ce nu este conștientizat devine inconștient și ne influențează viața pe la spate: în decizii, reacții, conflicte, relații frânte…

Concluzia: nu credința în Dumnezeu condamnă emoțiile, ci frica oamenilor de propriul interior, frica de a descoperii ce se ascunde cu adevărat in ei.