O, desăvârșită liniște unde ești?

Faceți liniște! ... Haideți să facem liniște, să auzim ploaia cum se lovește de geamul viselor pierdute, să auzim ciripitul păsărilor, să auzim simfoniile greierilor, sunetul răgușit al roțile de tren, să auzim suspinul și gemetele naturii aflate în descompunere... Haideți să facem liniște, să auzim ceva din incomensurabil, să auzim ceva din necuprins... să auzim ceva din plinătate. Poate așa vom înțelege ceva despre tainic, despre veșnicie, poate așa vom înțelege ceva despre Dumnezeu. 

Răni trupești, răni sufletești

Acum știu... că nu trebuie să mai irosesc lacrimi pentru o neînțelegere, ele vor exista mereu; că nu trebuie să permit rănilor superficiale să îmi slăbească puterile, ele se vor vindeca de la sine; că nu am voie să mă consum datorită cuvintelor nechibzuite, altfel pierd timp prețios cu nimicuri; că adevărata rană nu se află în inima celui lovit, ci în sufletul celui ce lovește...

Chiar nu iubești pe nimeni îndeajuns de mult?

Chiar nu iubești pe nimeni îndeajuns de mult încât să-i vestești mesajul împăcării cu Hristos? Tu ai descoperit pacea lui Dumnezeu prin acceptarea jertfei lui Isus. Nu ai vrea să împărtășești mesajul păcii cu cei dragi ție? Casa lui Dumnezeu din ceruri nu s-a umplut. Mai este loc suficient și pentru soțul/soția ta, mai este loc și pentru copiii tăi, frații și surorile tale, vecinii tăi, colegii de lucru. După cum o oaie se îndreaptă spre cuțitul măcelarului fără a ști care este prețul, suferința și chinul ce o așteaptă, tot astfel, acești oameni orbi spiritual nu știu și nu se gândesc la chinul ce va veni peste ei când sufletul lor va fi chemat acasă.