Dacă rândurile acestea te găsesc cu inima grea, cu un duh obosit și cu lacrimi tăcute ce își croiesc drum în adâncul sufletului, vreau să știi un lucru esențial: ești văzută. Ești auzită. Nu ești singură. Poate că lupți în tăcere, ascunsă în spatele zâmbetului obligatoriu al zilei, sau poate că durerea ta e atât de mare încât cuvintele refuză să iasă. Simți povara, nu-i așa? Povara așteptărilor, a dezamăgirilor, a rănilor nevindecate... .
Uneori ai vrea să-ți iei câmpii și să te tot duci... apoi, te oprești buimăcit și te întrebi și tu ca Petru: Doamne, la cine să ne ducem? Iată întrebarea ce străbate secole și răscolește mii de inimi. Din afară război, înăuntru război, în noi război … unde să ne ducem?! La Tine sunt cuvinte vieții|, continuă Petru inspirat … Continuă lectura Doamne, la cine să ne ducem?
Fii un instrument al mângâierii, nu un toiag de fier. Fii o mână întinsă, nu o piatră azvârlită. Fii o aripă deschisă, nu un distrugător de vise. Fii o încurajare, nu o pricină de întristare. Fii un umăr, nu o povară. Fii lumină!
Cele mai crâncene bătălii ale vieții se dau în ungherele ascunse ale sufletului. Tu ce faci pentru suflet? Cu ce îl hrănești? Cum îl protejezi?
Despre viață și suflet. 