Spectacol sau jertfă?

Slujirea ne impune un drum care duce către cruce, adică spre o viață de jertfă și sacrificiu, nu de auto-mărire și auto-proclamare. Adevărata slujire nu e un spectacol. Nu e o reprezentare teatrală, unde fiecare acțiune e calculată pentru a impresiona publicul, pentru a gâdila firea pământească. Adevărata slujire este o jertfă vie. Unii spun că este o chemare, dar eu știu că e mai mult de atât. Este o alegere conștientă de a renunța la mine pentru a-I sluji pe ceilalți.