Dacă rândurile acestea te găsesc cu inima grea, cu un duh obosit și cu lacrimi tăcute ce își croiesc drum în adâncul sufletului, vreau să știi un lucru esențial: ești văzută. Ești auzită. Nu ești singură. Poate că lupți în tăcere, ascunsă în spatele zâmbetului obligatoriu al zilei, sau poate că durerea ta e atât de mare încât cuvintele refuză să iasă. Simți povara, nu-i așa? Povara așteptărilor, a dezamăgirilor, a rănilor nevindecate... .