Slujirea ne impune un drum care duce către cruce, adică spre o viață de jertfă și sacrificiu, nu de auto-mărire și auto-proclamare. Adevărata slujire nu e un spectacol. Nu e o reprezentare teatrală, unde fiecare acțiune e calculată pentru a impresiona publicul, pentru a gâdila firea pământească. Adevărata slujire este o jertfă vie. Unii spun că este o chemare, dar eu știu că e mai mult de atât. Este o alegere conștientă de a renunța la mine pentru a-I sluji pe ceilalți.
Când devii disponibil pentru cer, nu mai ești preocupat de satisfacerea eul tău, nu cauți un departament sau o lucrare care te împlinește sufletește doar pe tine, ci mai degrabă ai atitudinea unui rob smerit: Doamne, iată-mă, trimite-mă!
Nu îți fie teamă de lacrimi! Pământul umed este lucrat mai ușor. Te frângi pentru că își pasă. Sângerezi pentru că nu ai dat drumul plugului. Lăcrimezi pentru că pământul este uscat și are nevoie de apă. Te mâhnești pentru că vrei să duci la bun sfârșit ceea ce ai început. Nu îți fie teamă nici de cădere! Isus a căzut cu crucea în spate, dar nu a rămas jos. Nici tu nu vei rămâne înfrânt. „Căci cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire. ( Proverbe 24:16)
Orice lucrare am face, dacă nu vine din închinare față de Dumnezeu, este o lucrare idolatră. Orice lucrare de slujire înfăptuită trebuie să izvorască din închinare. Închinarea ar trebui să ne domine viața, nu muzica. Ea este motivul complex și deplin al existenței umane. Închinarea este motivul pentru care ne naștem, motivul pentru care trăim și motivul pentru care vom învia. Noi existăm ca să ne închinăm lui Dumnezeu, nu ca să slujim sau să facem muzică. Ordinea corectă este aceasta: închinare, apoi slujire. Slujirea nu este decât o prelungire a închinării.
Cât de sfâșietor îmi pare acest tablou; un pom culcat la pământ, aproape dezrădăcinat, dar plin de rod.... și e normal să urlu în mine și să mă întreb: Unde sunt brațele ce susțin? Unde sunt proptele când ai nevoie de ele? Prea mulți și-au ascuțit securea pentru a dezrădăcina și prea mulți joacă rolul Grădinarului tăind crengile în mod firesc, neconștienți că tăierea în sezonul nefavorabil va ofili pomul cu totul.
Fii un instrument al mângâierii, nu un toiag de fier. Fii o mână întinsă, nu o piatră azvârlită. Fii o aripă deschisă, nu un distrugător de vise. Fii o încurajare, nu o pricină de întristare. Fii un umăr, nu o povară. Fii lumină!
Stau cu Cuvântul în poală, Cuvânt pe care Îl am totodată în inimă, și timpul se umple de lumină. Văd drumul care se deschide dinăuntru spre lumină și pășesc încrezătoare pe el. Este același drum, aceiași direcție, același îndemn: ”Întăriți-vă și fiți oameni!” Cum adică să fiu om? Sunt om!... Un pleonasm, ar spune unii! Atenție la Cuvânt, … Continuă lectura Fiți oameni!
Ești unică, chiar dacă vocea celui rău îți șoptește altceva. Dumnezeu nu a mai creat o persoană cu ADN-ul și genele tale. Prețuiește-ți unicitatea și valorifică-o!
Mă interesează ce gândește Dumnezeu! Restul sunt detalii! Albert Einstein! În cunoscuta sa carte, Pe urmele Lui ( In His Steps), Charls W Sheldon prezintă reforma unui întreg oraș care a picat de acord ca înainte de orice faptă, sau hotărâre pe care o vor lua, să-și pună întrebarea „Ce ar face Isus?” și apoi să acționeze … Continuă lectura Ce ar face Isus?
Credința este darul ce provoacă sufletul la slujire. Când ochiul credinței se stinge, darurile îți par neînsemnate și nefolositoare, dar când ochiul credinței este plină de lumină el generează speranță și dragoste, și nu te lasă să stai neroditor. Dintre toate darurile, cel mai important este credința! Luptă pentru a o păstra, deoarece credința este mult superioară celorlalte daruri. Noi suntem socotiți neprihăniți nu prin ceea ce Îi oferim lui Dumnezeu, ci prin credință. Credința ne întărește atunci când suntem slabi, ne provoacă sufletul să se aventureze în lucrare cu Cristos, ne smulge din gândurile pline de teamă și schimbă vaietele noastre în cântece de bucurie.
..voi avea mereu vârsta potrivită pentru a iubi pe aproapele meu, pentru a arăta drumul spre lumină celor pierduți și pentru a lucra pentru Împărăția lui Dumnezeu. ...
Ștergarul slujirii de Angela Țiprigan A fost o vreme când în biserică nu exista scenă, ci doar un ștergar și un lighean cu apă pentru spălat picioarele. Cu trecerea anilor, scena a devenit un simbol, iar ligheanul și ștergarul au fost înlăturate din multe biserici. Cred că e timpul să ne întoarcem la ștergar, pentru … Continuă lectura Ștergarul slujirii
Despre viață și suflet. 