Vocea Scriitorilor Creștini

Colecție de creații literare creștine Vol. 1

Un grup de creație, un grup de studiu de carte sau un Cenaclu literar creștin nu e puțin lucru. Până acum, scriitorii români creștini din Austria nu au existat pe harta literaturii contemporane decât prin individualități; niciodată printr-un grup de creație. Volumul de față reunește creațiile a nouăsprezece oameni deosebiți, atât actuali, cât și foști participanți ai Cenaclului literar creștin, Printre cuvinte, dar și oameni din diferite părți ale Austriei. Titlul prezentei culegeri nu are pretenția să asigure o celebritate, nici măcar o asociere cu un Cenaclu renumit din România. Motivația e simplă: „Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17.) Cuvântul rostit, scris sau tipărit trebuie să aducă slavă lui Dumnezeu, altfel și-ar pierde valoarea. Oamenii aceștia au înțeles că orice dar primit din mâna lui Dumnezeu este desăvârșit și orice talant primit trebuie pus în negoț. Totodată, am dorit ca cei mai tineri și la început de drum să-și găsească un imbold nebănuit în fascinația cuvântului tipărit. Ceea ce se va întâmpla, sunt convinsă! 

IMPLICĂ-TE ȘI TU. Scrie-ne la adresa de Email: V.S.C.Austria@gmail.com și rezervă-ți un loc în volumul 2.

V.S.C.A ✍️

Vocea Scriitorilor Creștini din Austria este o revistă( culegere) de creații literare creștine ce unește talentele mai multor scriitor români. Volumul este adresat iubitorilor de cultură și literatură creștină. Totodată, aceste culegeri sunt distribuite împreună cu Biblia spre penitenciare, azile de bătrâni, centre de reabilitare și diverse lucrări de misiune.

Conținut: 

  • Poezii ( clasice sau versuri albe) 
  • Meditații
  • Articole
  • Fragmente
  • Devoțional
  • Versete Biblice explicate… 

Cerințe: 

  • Toate textele, poeziile, meditațiile etc. trebuie să fie în conformitate cu Scriptura.
  • Textele vor fi scrise în Word
  • Se vor folosi diacritice
  • Textele nerevizuite nu vor fi acceptate pentru publicare. 
  • Textele necorectate, fără diacritice nu sunt acceptate.

Ai fost binecuvântat cu darul de a scrie? Nu sta nepăsător!  Acum ai șansa să pui talantul tău în negoț! Cunoașteți și alte persoane ce au darul de a scrie, trimiteți-le acest mesaj și lor.

Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl!  Coloseni 3:17

2 gânduri despre „Vocea Scriitorilor Creștini

  1. Imi aduc aminte ca Evanghelistul Ioan cand a primit din partea lui Dumnezeu sfata Apocalipsa era exilat in insula Patmos care la vremea aceea sub conducerea Cezarului Roman Diclotean,cel mai aprig impotrivitor al Crestinismului,Ioan tot mesajul revelatiei Divine era transmis prin Scrisori.Crestini citeau aceste scrieri si se Zideau,Cresteau in Credinta,erau Imbarbatati si traiau cu speranta revenirii lui Hristos.Personal nu imi vine sa cred ca dintr-o joaca de cuvinte ce imi veneau in minte cu mesajul SCRIE,a iesit ceva care va zidi,va ridica,va aduce Speranta si incredere in Dumnezeu. Dumnezeu in noi,Nadejdea Slavei Lui.Fiti Binecuvantati……AMIN

    Apreciază

Răspunde-i lui Julia Blaga Anulează răspunsul