Ce să fac, Doamne?

Doamne, ce vrei să fac? Ecoul acestei întrebări m-a urmărit mulți ani. Inclusiv Saul după ce primește răspuns la prima sa întrebare ” Cine ești, Doamne?”, îndrăznește să o rostească și pe a doua: „Ce să fac, Doamne?” Sigur te-ai întrebat și tu, cel puțin o dată în viață, ”Doamne, ce să fac?”, iar atunci când a venit răspunsul nu știu cât de pregătit ai fost să-i dai ascultare. Lui Avraam i s-a dus faima pentru ascultarea de care a dat dovadă în umblarea sa cu Dumnezeu. Poruncile primite din partea Lui, oricât de dificile și grele au fost, nu s-au întors la Dumnezeu fără răspunsul ascultării. Cum a reușit Avraam să se supună voii lui Dumnezeu dacă nu prin credință? 

Credința este darul ce provoacă sufletul la slujire.  Când ochiul credinței se stinge, darurile îți par neînsemnate și nefolositoare, dar când ochiul credinței este plină de lumină el generează speranță și dragoste, și nu te lasă să stai neroditor. Dintre toate darurile, cel mai important este credința! Luptă pentru a o păstra, deoarece credința este mult superioară celorlalte daruri. Noi suntem socotiți neprihăniți nu prin ceea ce Îi oferim lui Dumnezeu, ci prin credință. Credința ne întărește atunci când suntem slabi, ne provoacă sufletul să se aventureze în lucrare cu Cristos, ne smulge din gândurile pline de teamă și schimbă vaietele noastre în cântece de bucurie. 

De ce este credința comparată cu un scut? Pentru că, în mijlocul bătăliei, scutul avea rolul de a proteja tot trupul și totodată și celelalte componente ale armurii. În vechime, dintre toate componentele armurii, soldatul prețuia cel mai mult scutul. Pierderea scutului era mai rușinoasă decât pierderea bătăliei. Există chiar o poveste cutremurătoare despre o mamă care a dat următoarea poruncă fiului său care mergea la război: „Fie te întorci acasă împreună cu scutul tău, fie vei fi adus purtat de scut.” Ea ar fi preferat să-l vadă mor pe fiul ei, decât viu, dar fără scut. 

Dacă ai pus deoparte lucrarea pe care Cristos ți-a încredințat-o, ai probleme serioase cu credința. Nu te-ai oprit din cauza oamenilor și a situațiilor neplăcute. Ai fost rănit pentru că ai abandonat scutul credinței care avea menirea să te apere pe tine ca întreg: trup, suflet și duh. Limbajul credinței este acesta: Eu mă încred în Cristos chiar dacă nu înțeleg! Mă încred în El chiar dacă sufăr! Mă încred în El chiar dacă nu zăresc limanul!.

Cristos și credința nu se pot despărți. Ceea ce ne leagă pe noi de Cristos este tocmai credința. „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!  Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-l caută. (Evrei 11:6)” Credința este cea mai mare lucrare pe care o face Duhul Sfânt în duhul omului. Și ceea ce câștigă biruința lumii este credința noastră. 1 Ioan 5:4

Ce să fac, Doamne? Crede și slujește!

Julia Blaga