Dă sens vieții!

Cineva spunea: „dacă vrei să te cunoști mai bine, scrie o carte.”

Ce poate înflori din nimic? Ce poate crește din golul sufletului? Ce poate picura dintr-un vas gol? De unde izvorăște răutatea și cu ce se hrănește? …. Mai există bunătate pură? Care este prețul ei și unde este locul în care poate fi găsită? Iată întrebările care mi-au scormonit mintea în cele două luni în care nu am publicat nimic pe blog. 

Cuget! E rațional, legal și necesar. Îmi pun întrebări și caut răspunsuri, aceasta este datoria oricărui om. Prea mulți se mulțumesc cu o suflare, cu existența dată de divin, fără a căuta esența și dulceața vieții. Caut SĂ FIUpentru că nimic nu mă definește mai bine ca “ a fi sau a nu fi”. Iar mai presus de cuvinte vreau să trăiesc! Să trăiesc cu fiecare celulă, cu fiecare respirație. Nu vreau doar să exist. Existența nu îmi este suficientă. Plantele, planetele și viețuitoarele create de Dumnezeu există, dar nu trăiesc. Eu vreau mai mult de atât. Vreau să trăiesc… și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credință în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. ( Galateni 2:20)

Cineva spunea: „dacă vrei să te cunoști mai bine, scrie o carte”, iar eu am urmat acest sfat și am scris… Pentru mine scrisul este o eliberare de tensiunea ce se formează între idee și sentiment. Uneori cuvintele se nasc dintr-o rană cicatrizată, alteori dintr-o rană deschisă, cuvintele se mai nasc din trăiri, dar ce cele mai multe ori din inimă. ”Când cuvintele se nasc din inimă, vor intra în inimă, dar dacă se nasc din limbă, nu vor trece dincolo de urechi.” (Al-Suhrawardi) Călătoresc spre mine prin scris, îmi purific psihicul, și întrețin o relație sănătoasă cu mintea mea.  După ce am făcut curat în interiorul meu, caută să scot din visteria inimii mele doar lucruri prețioase.

Eu cred în ceea ce scriu, dacă nu aș crede în cuvintele mele nu aș îndrăzni să las sufletul să se așeze în cuvinte. Prin scris îmi explic taine și mistere mie însumi și apoi le las să curgă ca un izvor limpede și răcoros spre cei din jur. Așa cum există o înclinație pentru dragoste, există și o înclinație pentru scris, iar scriitorul care își simte chemare face totul pentru a o urma.

Datoria unui scriitor nu este aceea de a povesti în scris lucrurile care s-au întâmplat. El este chemat să-și coboare mintea în suflet pentru a extirpa frumosul din el și pentru a-l înfățișa unei lumi aflate în descompunere psihică și morală. Când arde sufletul în tine să scrii nu îți mai pasă de ceea ce spun gurile cască, scrii. 

Scrisul este o energie care lucrează spre desăvârșire, în mod constant, caracterul meu. Prin scris invit sufletul meu, dar și al cititorului la contemplație. Frumosul se naște întotdeauna din contemplație. 

Nu caut un număr mare de cititori, îi caut pe cei ce-mi înțeleg vibrația sufletului. Pe cei ce pot cânta pe aceiași coardă cu mine, fără a se simți într-o competiție. Fiecare gamă  a condeiului ce scrie, fie ea majoră sau minoră are puterea de a te apropia sau de a te îndepărta de cititorii tăi. 

Nu încerc să-mi făuresc un nume, ci să conturez și să îndrept reflectoarele spre singurul nume care nu poate fi exterminat. De aceea scriu despre Isus.