Cât costă o încurajare?

Uneori, Dumnezeu te pune deoparte, în singurătate, pentru a-ți testa credința, dar și pentru a-ți comunica taine.

Iulia Blaga

Te-ai simțit vreodată pierdut pe o insulă plină de descurajări? Ai simțit că barierele vieții sunt prea multe și prea greu de înfruntat? Unde ai căutat încurajare și ajutor?! Eu am avut astfel de zile. Am simțit că plutesc pe oceanul infinit al dezamăgirii și amărăciunii căutând în zadar drumul spre liniște și pace. Într-un final, am conștientizată că numai Dumnezeu poate oferi tăria și promisiunea unui astăzi mai bun. Dar, cu toate acestea, Dumnezeu s-a folosit de multe ori de oameni pentru a mă încuraja. 

Încurajarea nu este doar un lucru frumos și plăcut pe care Dumnezeu îl face în viața noastră, El Însuși este cea mai mare Încurajare. Când îi încurajăm pe ceilalți noi ne asemănă cu caracterul Său. O încurajare adevărată vindecă, ridică duhul zdrobit, mângâie, dă speranță. Încurajarea este precum apa proaspătă în mijlocul deșertului. Când ești prea zdrobit, izvorul Său de viață, nesecat, te umple din nou și din nou. Când ești pierdut și nesigur Cuvântul Său este o candelă pentru picioarele tale.  El este Ancora ce dă echilibru și siguranță sufletului. 

Regretul meu, în timp ce gândeam acest articol a fost acesta: simt că nu reușesc să încurajez la momentul și la timpul potrivit. Mustrarea își are vremea ei, dar și încurajarea. Slujirea noastră nu este înfăptuită pentru lauri, orice nume ar purta ea, dar  sunt în ultima perioadă surprinsă de oameni dragi, și apropiați mie, ce ar prefera să înghită o bucată de carbid decât să spună un cuvânt de încurajare. Oricât de plăpândă ar fi ea, dacă este venită dintr-o inimă sinceră și curată, încurajarea poate lega răni. 

Personal, nu sunt omul care așteaptă încurajări, de niciun fel, dar mă întreb totuși, cum putem fi atât de acrii și de nemulțumiți? De ce nu căutăm mai multe cuvinte de încurajare și mai puține de nemulțumire? Semeni încurajare, seceri încurajare! Semeni nemulțumire și judecată, vei secera nemulțumire și judecată!

Mă uit în jur și uneori mă ia groaza. Parcă am uitat să ne mai bucurăm de lucrurile mici, de o rază de soare după ploaie, de o vorbă bună. În schimb, ne agățăm de fiecare imperfecțiune, de fiecare greșeală, a noastră și a celorlalți, și o amplificăm până devine un munte.

Și eu cad uneori în această capcană, recunosc. E ușor să te lași purtat de valul negativității, mai ales când vezi atâta în jur. Dar apoi mă opresc și mă gândesc: ce aleg să hrănesc în mine? Sămânța încurajării sau buruiana nemulțumirii?

Am observat de atâtea ori cum o simplă vorbă bună, un compliment sincer, poate schimba complet ziua cuiva. Cum un gest de apreciere poate înflori încrederea și motivația. Și invers, cât de repede se poate stinge entuziasmul sub o critică aspră sau o judecată grăbită.

Nu spun că trebuie să ignorăm problemele sau să fim naivi. Dar cred cu tărie că felul în care alegem să ne exprimăm, tonul pe care îl folosim, are un impact enorm. 

E un efort conștient, știu. Necesită să ne oprim o clipă înainte de a arunca o vorbă grea, să căutăm ceva bun chiar și în situațiile dificile, să oferim un zâmbet în loc de o privire acră. Dar cred că merită din plin. Pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Pentru că, într-adevăr, ceea ce semănăm, aia vom culege. Și eu personal, vreau să culeg încurajare și bucurie.

Ce-ar fi dacă de astăzi ți-ai lua angajamentul acesta să nu lași să treacă nicio zi fără să încurajezi pe cineva?! Trezește-te cu gândul acesta în minte: Doamne, folosește cuvintele ce-mi ies pe gură spre zidire! 

La ce vor folosi încurajările, lacrimile, florile și cuvintele de apreciere după moarte? Probabil nu vor face altceva decât să adâncească durerea și starea de regret din noi. 

Poate cineva are nevoie chiar acum de aprecierea ta, de bunătatea ta, de încurajarea ta, de ajutorul tău, de sprijinul tău emoțional sau financiar. Se spune că oamenii se hrănesc cu cuvinte, iar Ecleziastul spune: Neliniște din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește.  Cuvintele tale pot ucide sau pot da viață. Ce vei face cu ele? 

Fă-ți o prioritate din a încuraja oamenii. Sunt destui cei ce împroașcă cu pietre. Sunt destui cei ce lovesc pe la spate. Sunt destui batjocoritori și cârcotași. 

• Fii un instrument al mângâierii, nu un toiag de fier. 
• Fii o mână întinsă, nu o piatră azvârlită. 
• Fii o aripă deschisă, nu un distrugător de vise. 
• Fii o încurajare, nu o pricină de întristare. 
• Fii un umăr, nu o povară. 
• Fii lumină!

Există destui batjocoritori și fii ai întunericului. Nu ai vrea să fi un fiu al Luminii? Din tine să izvorască iubirea, bunătatea și grija de oameni? 

…

• Cât costă o încurajare?
• Poftim?
• Cât costă o încurajare?
• Cum adică, cât costă o încurajare?! Nu costă nimic! 

• Și atunci de ce nu o oferi? 

…