Inimi cântărite

Cântărește-ți inima și lasă-L pe Dumnezeu să-ți rezidească ruinele lăuntrice și să facă din ele pietre de aducere aminte. 

Iulia Blaga

Cum se cântărește inima? Oamenii cântăresc inima altor oameni privind la fața lor, la altitudinea lor și la faptele lor, dar Dumnezeu nu are un astfel de cântar. El vede dincolo de măștile de porțelan poleite cu ambiții și intenții subtile. El cântărește acea parte a inimii pe care nici tu nu o cunoști. El nu vrea nici să-ți negi ruinele din suflet, dar nici să te concentrezi asupra lor încât să rămâi cu un vid în suflet. El își dorește să îți întorci privirile spre El și să-L lași să-ți remodeleze inima după standardele cerului.   

Noi nu putem trata oamenii ca pe niște obiecte de unică folosință, chiar dacă unii ne răscolesc tot lăuntrul. Modul în care îi tratăm pe cei din jur spune ceva despre inima noastră. Când se naște o antipatie în inimă față de un om întreabă-te dacă nu are cumva de-a face cu o amintire stocată pe undeva prin subconștientul tău. Ce anume din purtarea lui te tulbură? Și de ce? Din cei apropiați și dragi ție cine a mai avut un astfel de comportament?  De cine îți amintește?

Oamenii doresc cu înfrigurare să nu mai sufere niciodată așa cum s-a întâmplat în trecutul lor recent sau îndepărtat, tocmai de aceea își trasează limite și conturează în mintea lor planuri și strategii care să le garanteze siguranța personală. Dar cum este oare posibil să îndepărtezi riscul de a nu suferi din nou, fără a îndepărta oamenii de lângă tine? Răspunsurile sunt diferite, dar rădăcina este aceiași: toți am suferit și am fost decepționați de relațiile avute în trecut de aceea ne doare.

Ne dor nedreptățile suferite

Ne dor cuvintele tăioase și ucigătoare 

Ne dor amintirile vătămate 

Ne dor relațiile rupte

Ne dor durerile nespuse

Ne dor rănile legate în chip ușuratic … 

Amorțirea suferințelor este precum o anestezie care după ce își pierde efectul lasă să iasă la suprafață adevărata durere. 

Ne protejăm pentru că unele răni nu s-au închis și ne este frică să nu fim atinși din nou în acele puncte vulnerabile. Ce vei alege? Autoprotejarea, pentru a nu suferi? Respingerea și îndepărtarea oamenilor pentru a nu-ți dezveli rănile nevindecate? Sau vei alege încrederea în Cel ce face rana și tot El o vindecă? Supraprotecția împotriva durerii blochează capacitatea sufletului de a iubi, iar noi la asta am fost chemați: să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Oamenii ne vor dezamăgi și noi la rândul nostru îi vom dezamăgi pe ei. Trebuie să acceptăm faptul că de partea aceasta de cer în tot ce ne înconjoară există o fărâmă de rău, inclusiv în oameni. Nu îi lăsa să te transforme în ceva ce nu ești și nici nu ai fost menit să fii: un abuzator, un răutăcios, un invidios.

Fiecare suflet în parte poate fi asemănat cu o grădină dezordonată ce are nevoie de îngrijire și edificare. Fiecare suflet poate fi comparat cu o ruină istorică demnă de admirat, dar care are nevoie de îngrijire specială pentru a nu se demola complet.

Cântărește-ți inima și lasă-L pe Dumnezeu să-ți rezidească ruinele lăuntrice și să facă din ele pietre de aducere aminte. Folosește pietrele azvârlite spre tine pentru a zidi un altar Domnului și mulțumește-I în avans pentru schimbarea lăuntrică pe care o produce în tine prin încercările și provocările vieții.

”Ecourile sufletului ?” – fragment